La data de 22 decembrie 2025, Direcția Generală Educație Orhei a organizat Gala laureaților concursului raional pentru cadre didactice debutante „Debut didactic – artă și vocație. Primii pași spre experiență”, un eveniment festiv dedicat recunoașterii, valorizării și celebrării cadrelor didactice aflate la început de carieră.
Activitatea a reunit în jur de 50 de cadre didactice debutante din instituțiile de învățământ preșcolar, general și secundar, ciclul I și II, dar și extrașcolar din raionul Orhei, alături de reprezentanți ai administrației publice locale, specialiști din domeniul educației, formatori, mentori, membri ai comisiei de evaluare și parteneri educaționali.
Gala a fost concepută ca un spațiu simbolic al începutului, în care emoția primilor pași s-a împletit cu responsabilitatea profesiei alese. Scopul activității a constat în susținerea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice debutante, consolidarea identității lor profesionale, promovarea creativității, reflecției pedagogice și integrarea acestora în comunitatea educațională raională.
În cadrul deschiderii oficiale, au fost transmise mesaje de salut și de felicitare din partea conducerii Direcției Generale Educație Orhei, a Președintelui raionului Orhei, a reprezentantului Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), partener educațional al DGE Orhei, precum și din partea unui cadru didactic laureat al concursului republican „Pedagogul anului”.
Programul Galei a inclus momente ceremoniale, activități interactive de socializare, ateliere de formare profesională, o etapă de evaluare formativă prin instrumente digitale și festivitatea de premiere a laureaților concursului raional pentru cadre didactice debutante „Debut didactic – artă și vocație. Primii pași spre experiență”.
În urma evaluării dosarelor de concurs, realizată în baza unor criterii clare de profesionalism, creativitate și reflecție pedagogică, au fost desemnați câștigătorii locurilor I, II și III, precum și beneficiarii nominalizărilor speciale.
Un moment cu puternică încărcătură simbolică l-a constituit depunerea Jurământului cadrului didactic debutant, prin care participanții și-au reafirmat angajamentul față de elevi, față de profesia aleasă și față de comunitatea educațională, transformând emoția începutului într-o promisiune asumată.
Direcția Generală Educație Orhei adresează mulțumiri Consiliului Raional Orhei pentru sprijinul constant acordat inițiativelor educaționale, partenerilor educaționali, în special Institutului Național pentru Educație și Leadership, formatorilor și mentorilor implicați în activitățile de formare, precum și membrilor comisiei de evaluare, care, prin profesionalism, obiectivitate și responsabilitate, au contribuit la buna desfășurare a concursului și la asigurarea transparenței procesului de evaluare.
Gala laureaților concursului raional pentru cadre didactice debutante „Debut didactic – artă și vocație. Primii pași spre experiență” a fost mai mult decât un eveniment festiv, a fost o întâlnire a vocațiilor, un spațiu al recunoașterii și al încrederii în viitorul educației. Fiind prima ediție a concursului și a Galei, Direcția Generală Educație Orhei își exprimă angajamentul de a transforma această inițiativă într-o tradiție anuală, menită să susțină, să inspire și să valorizeze generațiile tinere de cadre didactice.






