Pentru a asigura o tranziție eficientă între anii de studii 2023-2024 și 2024-2025, este necesară coordonarea activităților de introducere a datelor în Sistemul Informațional de Management Educațional (SIME) și Sistemul Informațional de Catalog Electronic (SICE). Administratorii acestor sisteme sunt responsabili pentru actualizarea și gestionarea informațiilor esențiale legate de elevi, cadre didactice și curriculum, necesare pentru buna desfășurare a procesului educațional.
În acest context, în perioada 10 -13 septembrie 2024, DGE a organizat sedințe online cu Administratorii SIME/SICE și SIME(IET), unde au fost puse în discuții procedurile și termenii limită referitor la:
- Închiderea oficială a anului de studii 2023-2024, inclusiv verificarea și finalizarea tuturor datelor din sistemele respective.
- Pregătirea pentru deschiderea anului de studii 2024-2025, ceea ce implică introducerea datelor necesare privind noile clase, elevii, grupe de copii și personal din învățământul general.
În cadrul ședinței administratorii au avut ocazia de a colabora și a clarifica orice neînțelegeri privind procedurile necesare.
Implementarea corectă și coordonată a acestor măsuri va contribui la desfășurarea fără probleme a procesului educațional pentru anul școlar următor.






