“Dacă istoria în genere te face să iubeşti omenirea, istoria poporului din care faci parte va deschide inima ta către dânsul. Nu este putere care să învieze mai tare patriotismul decât istoria propriului tău popor” ( A. D. Xenopol).
După cum se cunoaşte, Pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecinţe tragice pentru populaţia româneasca din Basarabia. Anexarea Basarabiei de către URSS la 28 iunie 1940 a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni de către regimul stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan în anii ’40 -’50 a zeci de mii de persoane, unele dintre acestea ne mai întorcându-se niciodată.
Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953.
În acest context, pe data de 05 aprilie 2023, în IP LT „Ion Luca Caragiale” s-a desfășurat Conferința raională de istorie ” „În lagărul memoriei – deportările staliniste”, ediţia a V-a și se adresează elevilor cl. a IX – a XII-a din instituţiile de învăţământ din raion cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei.
Prin organizarea acestei conferinţe a fost adusă în atenţia publicului istoria – poate mai puţin cunoscută – a deportărilor şi strămutărilor forţate din localităţile raionului Orhei din anii ’40 – ’50 în Siberia şi Asia Centrală, respectiv mărturii despre soarta celor ce au suferit în urma ecestor evenimente.
La conferință au fost prezentate 15 prezentări elaborate de elevi din 10 instituții de învățământ din raion, ghidați de profesorii lor, care conțin mărturii ale persoanelor din localitățile lor, care au fost deportate împreună cu familiile lor.







